Slider

Zeppelin Extra

Cursuri Extraoptionale

Theater und Literatur AG
Profesor Marina Creci
Große Kinder

Marina Creci – Profesor de Limba Română Zeppelin Schule.

Clubul se va desfășura de-a lungul primului semestru, cu copii din clasa a VII-a

Clubul de teatru și literatură își propune dezvoltarea personalității copiilor prin teatru și lectură. Copiii vor face exerciții de dicție, respirație, jocuri interactive de echipă și vor studia tehnica actorului, vor face improvizații pe o temă dată, exerciții de interpretare și recitare poezie. Vor fi folosite tehnici de stimulare senzorială prin joc, antrenând astfel toate cele 5 simțuri (olfactiv, vizual, tactil, gustativ, chinestezic). Acest club de teatru dezvoltă capacitatea de socializare, dezvoltă spiritual ludic și adaptabilitatea la grup, lucruri care duc la dezvoltarea creativității și creșterea puterii de exprimare a gândurilor și emoțiilor. Copiii vor explora lumea fantastică a cărților, atât prin lectură cât și prin scrierile proprii. Prin participarea activă a fiecărui copil la dezbaterile care au loc pe marginea unui text indicat, se urmărește asimilarea cu o mai mare uşurinţă a structurilor gramaticale şi lexicale. Aceste tehnici duc la dezvoltarea capacității de exprimare coerentă a unei idei. Copiii sunt stimulați să descopere pasiunea pentru citit.
Acest club își propune ca prin dezbateri și analize să îndrepte pașii copiilor către lecturile cu adevărat valoroase.

Klavierunterricht AG
Profesor Teodora Țepeș
luni / joi curs cu începere la ora 12,30/ 14.00 – cu programare individuală
Cost – 240 lei/ 4 ședințe

Teodora Țepeș – Profesor pian, Absolventă al Conservatorului din București – specializarea pian

 Învățarea unui instrument din copilărie face copii: mai creativi, mai coerenți în gândire, crește puterea de concentrare, duce la o foarte bună coordonare mână-ochi, îmbunătățește semnificativ memoria. Copii astfel canalizați către muzică devin mai disciplinați și mai responsabili. Lecțiile de pian sunt concepute de așa manieră, încât copiii să aibă posibilitatea experimentării și explorării sunetelor impreună, dobândind treptat cunoștințele fundamentale despre muzică și cântatul la pian. Se va pune accentul pe dorința naturală a copiilor de a învăța notele musicale iar, mai apoi, pentru copii mai mari, se va pune accentul pe citirea partiturilor, având astfel posibilitatea de a învăța piese muzicale melodioase, care să le sporească plăcerea de a cânta la pian.
Copiii care vor studia pianul se vor familiariza cu un instrument muzical de elită, al cărui studiu dezvoltă inteligența! 

Aikido AG
Profesor Vasile Pădurice
joi 17.00 -18.00
Kleine Kinder
Cost – 100 lei/ 4 ședințe

Vasile Pădurice – sensei AIKIDO
Absolvent al Universității din București – Facultatea de Drept și aviator militar, Vasile Pădurice începe în urmă cu 20 ani practicarea Artelor Marțiale. Posesor al centurii negre cu 2 dani, având o experiență de 10 ani în Aikido, în urmă cu doi ani începe colaborarea cu Zeppelin Schule.

Aikido este o artă martială japoneză care include tehnici derivate din Jujitsu și Kenjutsu. Aikido o tehnică eficientă de auto-apărare, o cale de iluminare spirituală, o cale către o bună sănătate fizică și un bun mod de obținere a păcii minții. Aikido nu are ca scop lovirea oponenților ci folosirea energiei atacatorilor pentru a obține controlul asupra lor prin imobilizare sau pentru a-i proiecta la distanță. Aikido-ul pune accent pe mișcare și pe dinamica posturii. Datorită stricteții în stabilirea obiectivelor, încurajărilor permanente și a respectului pentru valori, copiii care vor participa la acest curs vor capăta încredere în sine, un plus de mobilitate și vor face primii pași către găsirea armoniei interioare în calea lor către o viață mai frumoasă. Aikido este arta păcii și armoniei în lupta cu noi înșine pentru a devein mai buni și mai răbdători.

Der Japanische SprachKlub
Profesor Diana Bădulescu
luni 17.00 -18.00
Kleine Kinder
Cost – 180 lei/ 4 ședințe

Diana Bădulescu – Profesor Japoneză
Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București – master Limba Japoneză.

Cursul de japoneză se concentrază pe cinci componente lingvistice de bază: ascultare, citire, participare la conversație, discurs oral și scriere. Unul dintre elementele care dau un plus de farmec acestei limbi este reprezentat de cele 3 alfabete folosite: hiragana (folosit pentru scrierea terminațiilor gramatice, a prepozițiilor și a conjuncțiilor), katakana (folosit pentru scrierea cuvintelor de origine străină) și kanji. Noțiunile teoretice vor fi mai ușor de asimilat de către copii datorită faptului că se va pune accent pe interactivitate și exprimare liberă. Acest curs este o călătorie fantastică în fascinanta cultură niponă care va ajuta copii să își exploreze creativitatea.

Erfindung auf Deutsch AG
Profesor Liviu Dălățeanu
Miercuri 15.00 -16.00
Große non Zeppelin Kinder
Cost – 150 lei/4 ședințe

Liviu Dălățeanu – Profesor de limba germană, învățător și coordonatorul cluburilor de germană
A obținut în 2004 bacalaureatul Gymnasium Ernestinum Gotha iar între anii 2005 și 2007 a urmat cursurile Facultății de Filosofie, Universitatea din Leipzig. A absolvit Academia de arte vizuale din Leipzig iar apoi a avut diferite colaborări: a lucrat la Documenta 13 în Kassel, una dintre cele mai importante bienale de artă contemporană, iar din 2016 s-a alăturat echipei Zeppelin Schule, unde predă la ciclul primar și gimnazial.

Cursul de inventică Erfindung auf Deutsch, predat în limba germană, își propune să dezvolte gândirea tehnică dar și răbdarea de a lucra manual, de a explora fenomene fizice dar și de a fi implicat și într-un proces care presupune creativitate, într-un balans subtil între procesele gândirii și cele ale imaginației. Se vor educa răbdarea de a lucra manual și adaptarea la lucrul în echipă. Accesul este deschis doar copiilor din afara școlii (Colegiul German Goethe sau alte instituții de învățământ cu predare în limba germană) cu nivelul A1 germană. Se vor crea jocuri de apă cu ajutorul mai multor materiale folosind diferite mecanisme și se va învăța despre mecanismul care stă la baza jucăriilor de vânt care folosesc forța aerului, vor fi învățate principiile de bază ale electricității și se va construi un mecanism electronic, se vor construi obiecte care merg, împing, se ridică sau catapultează alte obiecte.

Kleine Tüftler AG
Profesor Liviu Dălățeanu
Miercuri 16.00 -17.30
Kleine Kinder – Junge
Cost – 200 lei/ 4 ședințe

Liviu Dălățeanu – Profesor de limba germană, învățător și coordonatorul cluburilor de germană
A obținut în 2004 bacalaureatul Gymnasium Ernestinum Gotha iar între anii 2005 și 2007 a urmat cursurile Facultății de Filosofie, Universitatea din Leipzig. A absolvit Academia de arte vizuale din Leipzig iar apoi a avut diferite colaborări: a lucrat la Documenta 13 în Kassel, una dintre cele mai importante bienale de artă contemporană, iar din 2016 s-a alăturat echipei Zeppelin Schule, unde predă la ciclul primar și gimnazial. 

Cursul Kleine Tüftler Arbeitsgemeinschaft- predat în limba germană, urmărește dezvoltarea abilităților tehnice ale copiilor și însuşirea unor cunostinţe teoretice prin exemple practice. Copii înscriși la acest curs vor trebui să aibă nivelul A1 germană. Ei vor învăța să acorde asistență tehnică de bază în diferitele activități cotidiene. Acest curs urmărește însușirea și dezvoltarea abilitatilor tehnice necesare în viață și utilizarea inovativă a mijloacelor tehnice. Proiectele vor fi realizate în echipă, iar deprinderile tehnice vor fi însușite prin joc.

Handarbeit für Mädchen AG
Profesor Liviu Dălățeanu
Joi 14.00 -15.00
Kleine Kinder – Mädchen
Cost – 150 lei/ 4 ședințe

Liviu Dălățeanu – Profesor de limba germană, învățător și coordonatorul cluburilor de germană
A obținut în 2004 bacalaureatul Gymnasium Ernestinum Gotha iar între anii 2005 și 2007 a urmat cursurile Facultății de Filosofie, Universitatea din Leipzig. A absolvit Academia de arte vizuale din Leipzig iar apoi a avut diferite colaborări: a lucrat la Documenta 13 în Kassel, una dintre cele mai importante bienale de artă contemporană, iar din 2016 s-a alăturat echipei Zeppelin Schule, unde predă la ciclul primar și gimnazial. 

Cursul, predat în limba germană, urmărește dezvoltarea abilităților tehnice ale fetițelor și însuşirea unor cunostinţe teoretice prin exemple practice. Acest curs urmărește însușirea și dezvoltarea abilităților tehnice necesare în viață. Proiectele vor fi realizate în echipă, iar deprinderile tehnice vor fi însușite prin joc. Fetițele vor face accesorii pentru păpuși sau chiar propria jucărie, vor bricola diverse obiecte, vor învăța lucruri practice, utile în gospodărie, reușind să fie mai răbdătoare și concentrate. Aceste activități cresc abilitățile motorii fine și creativitatea. Sentimentul de bucurie dat de rezultatului final al muncii lor va fi amintit mult timp.

I.T. Arbeitsgemeinschaft
Profesor Andrei Acatincăi
Marți 17.00 -18.00
Kleine Kinder
Cost – 150 lei/ 4 ședințe

Andrei Acatincăi – Profesor de informatică în limba germană
Absolvent al Facultății de Informatică (FH) din Dortmund, a lucrat în Germania în domeniul dezvoltarii bazelor de date informatice și în logistică. S-a alăturat echipei Zeppelin Schule din 2018 ca profesor de informatică cu predare în limba germană.

Prin IT Arbeitsgemeinschaft vă propunem un program de învățare alternativă dedicat elevilor din clasele 0-4, cu nivelul A1 germană. Copiii înscriși la cursul I.T. Arbeitsgemeinschaft vor învăța în limba germană despre software, dobândind astfel o mai bună înțelegere a programelor de calculator. Copiii vor învăța noțiuni introductive esențiale, cu ajutorul programelor gândite special să ajute copiii în primii lor pași în lumea informaticii. La cursul de informatică se vor preda noțiunile de bază ale dezvoltării unor algoritmi de programare.
Copiii vor face cunoștință cu Scratch – un limbaj de programare vizuală orientat pe obiect, care funcționează cu blocuri în loc de text. Acest lucru limitează erorile de sintaxă prin potrivirea tip Lego a componentelor programului. Dacă blocurile se potrivesc, programul este sintactic corect și poate fi executat. Prin acest program copiii au posibilitatea de a face o nouă lucrare prin remixarea muncii altora. Scratch este dezvoltat de Mitch Resnick a cărui cercetare a constituit baza dezvoltării LEGO Mindstorms, în care copiii pot construi și programa roboți (I.T. Arbeitsgemeinschaft – modulul II). Studiul IT-ului va fi o activitate distractivă și utilă în același timp, o activitate care va stimula gândirea logică și creativitarea. 

Schwimmunterricht AG
Profesor Sergiu Deznan
Marți 16.00 -17.00
Kleine Kinder
Cost – 180 lei/ 4 ședințe

Sergiu Deznan – profesor înot
Absolvent al cursului de instructor de înot CNFPA București și licențiat al Facultății de „Educație Fizică și Sport” Arad, Sergiu Deznan declară: ”Satisfacția de a învața copiii să înoate este un sentiment extraordinar. Pun mare accent pe valori precum înțelegerea, sprijinul reciproc, susținerea, respectul față de coechipier și față de profesor, valori care împreună le cultivăm la fiecare ora de înot. Sper ca părinții a căror copii frecventează cursurile de înot să realizeze aceste valori și că odată cu plăcerea de a înota se transmit și aceste lecții de viață importante pentru copiilor lor. Copiii învață prin copierea comportamentelor părinților lor, psihologia ne învață acest lucru. Mă simt extrem de mândru când văd că înotătorii noștri din trecut realizează lucruri grozave, indiferent dacă se află în sau lângă bazin.”

Înotul întăreşte psihicul, corectează probleme de sănătate, îmbunătăţeşte încrederea în sine, este relaxant muscular, sculptează corpul dându-i un aspect armonios, îmbunătăţeşte ritmul cardiac şi respiraţia, creşte imunitatea şi rezistenţa la efort… și acestea sunt doar câteva dintre beneficiile practicării înotului. Cursul de înot se va desfășura la bazinul Dinamo, unde vor învăța să înoate, iar cei care deja stiu să înoate sunt ajutați să își perfectioneze stilul (sau pot învăța un stil nou). Copiii vor fi transportați de la școală la bazin, vor fi ajutați să se echipeze, iar la plecare vor fi preluați de la bazin direct de către părinți.