52596142_2438088822931954_49888341662053

AFTER SCHOOL ZEPPELIN

Zeppelinul își dorește să creeze cetățeni universali. De aceea unul dintre principalele noastre obiective este crearea unei baze culturale solide. Punem accent atât pe studiul culturii universale, cât și pe studiul valorilor culturilor românești și germane.

Programul de după școală oferă, pe lângă orele dedicate temelor, activități extracuriculare care completează dezvoltarea motrica și spirituală a copiilor.

Programul Kunstprojekt reprezinta o incursiune in lumea artelor care le dezvolta copiilor creativitatea si le ofera un mod de a se putea exprima - inclus in taxa de After School.

Copiii mai pot alege dintre cluburile optionale: pian, engleză, germană, artă, sporturi și diferite activități în română sau în germană. Activitățile se desfășoară săptămânal, în aceeași zi.

Accesul este deschis și copiilor din afara școlii (Colegiul German Goethe sau alte instituții de învățământ cu predare în limba germană).

KUNSTPROJEKT

Inclus in taxa de Afterschool

Profesori Corina-Laura Nae și Valeria Anghelache
Programul Kunst Projekt este inclus în pachetul Zeppelin After school
Luni/ Marți/ Miercuri/ Joi/ Vineri
15.00 – 16.00 și 17.00 -18.00 – Große + Kleine Kinder


O incursiune în lumea artelor vizuale.

Desenul, pictura și compoziția artistică vor fi îmbrăcate în haine colorate, iar tehnicile artistice vor fi deprinse prin joacă. Operele marilor artiști vor fi prezentate sub forma unor proiecții săptămânale, deschizându-se astfel poarta către descoperirea diferitelor genuri artistice.


Audițiile muzicale ne vor însoți în această minunată lume a culorilor. Vom trece în revistă toate stilurile muzicale: de la marile capodopere ale muzicii simfonice la world și jazz, de la muzica medievală până la rock, reggae și dance. Vom explora universul facinant al muzicii prin proiecții ale unor filme documentare artistice, vom folosi metode de dezvoltare a creativității și a capacităților artistice latente prin fuziunea minții cu inima. Rezultatul va fi o viziune mai largă și mai profundă asupra vieții.


Dezvoltarea creativității, a intuiției, abordarea problemelor cotidiene într-o manieră lipsită de stres, regăsirea stării de fericire sunt doar câteva dintre beneficiile desenului creativ. Procesul creativ de auto-exprimare poate îmbunătăți sănătatea fizică și psihică, precum și bunăstarea emoțională.


Tematica acestor cursuri va fi adaptată sezonului (vom ține cont de sărbători, evenimente, zile special dedicate anumitor evenimente). La aceste cursuri se vor preda Bazele Desenului, Desenul Creativ, Tehnici Line Art, și Metode de lucru în Acuarelă. Tematica va fi adaptată sezonului: frunze, plante, flori, peisaje de toamnă/ iarnă/ primăvară/ vară, obiectele din jurul nostru și impresii din vacanță. Copiii vor realiza desene Zentangle, Art Diary, vor crea o Roată a Emoțiilor, vor învăța să-și facă facă autoportretul sau portretul unui prieten, vor învăța să deseneze un vis, o dioramă sau să meșterească diferite obiecte prin metode de tipul Art and Craft. Creativitatea oferă o oportunitate pentru o exprimarea liberă, fapt care încurajează o viață mai sănătoasă și mai fericită, lucruri care duc la o stare de spirit mai relaxată.

 
Program Afterschool.jpg

ORAR

Exemplu de program pentru Afterschool

ECHIPA AFTERSCHOOL

corina-laura-nae.jpg

CORINA LAURA NAE

Coordonator programe Afterschool și PR Manager

A urmat cursurile Universității Naționale de Artă București – în anul 2011 obține masteratul în Artă Decorativă & Design și UPB – Facultatea de Automatică, specializarea Bioinformatică. În anul 2011 lansează seria de expoziții Contempora – expoziții de promovare a tinerilor artiști români. Coordonează și curatoriază numeroase proiecte artistice din diferite ramuri ale artei: film, performance, teatru, artă interpretativă, artă plastică și decorativă. A lucrat 5 ani într-un birou de arhitectură; s-a ocupat de campaniile de branding și publicitate – lucrând ca Art Director – Publicis sau Creative Director în mai multe agenții de publicitate. Coordonează The Art – metoda de terapie prin artă care are ca scop dezvoltarea creativității și intuiției copiilor. Este practicant Qigong un sistem de evoluție spirituală prin cultivarea sănătății si vitalității. În 2018 s-a alăturat echipei Zeppelin Schule, unde a coordonat activtățile copiilor înscriși în Tabăra Urbană Media, iar de la începutul acestui an școlar îndrumă copiii în perioada de după școală, susținând programul Kunstprojekt.

afterschool-valeria-anghelache.jpg

VALERIA ANGHELACHE

Coordonator programe Afterschool

A urmat cursurile Universității Naționale de Artă București, în cadrul Facultății de Arte Plastice, specializarea grafică de șevalet și tehnici tradiționale de gravură. Cu un master în Campanii de Comunicare în Relații Publice și Publicitate, în cadrul Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării; tema dizertației fiind: Metamorfozarea actului de comunicare prin vizual, senzorial și sonor, Valeria face ce face și tot înspre artă se îndreaptă.
Nelipsitele expoziții și proiecte artistice s-au împletit cu diverse îndeletniciri: începând ca redactor în Televiziunea Română, Redacția Istorie/Religie, fotograf pentru Teatrul Țăndărică, în cadrul stagiunii de vară a anului 2014, povestitor al celor două ediții de expoziții interactive pentru copii (Misterele Egiptului Antic și Misterele Greciei Antice) inițiate și susținute de către History Hackers, iar acum… Zeppelin.

OFERTA FINANCIARA

AFTERSCHOOL

Afterschool, inclusiv masa de pranz

1400 lei / luna

  • 10 luni din an

  • program 13.30-18.00

  • include masa de pranz

SCOALA + AFTERSCHOOL

Program lung, inclusiv After School

2700 lei / luna

  • 10 luni din an

  • program 8.00-18.00

  • include masa de pranz

Programeaza o vizita!

ALTE INFORMATII SI TAXE SUPLIMENTARE

Alte taxe :

  • Taxă de înscriere 1 600 de lei nereturnabila, valabilă pentru anul scolar in curs

Discounturi:

  • 5% discount pentru plata integrală a unui an

  • 10% discount din taxa anuală pentru următorii frați

Taxa de școlarizare poate fi achitată după cum urmează:

  • Plata lunară: 10 rate lunare, astfel: (1) prima rată la data de înscriere în primul an școlar sau la data de reînscriere a copilului, și (2) următoarele 9 rate, în termen de 5 zile de la data emiterii facturii sau orice altă dată înscrisă pe factură, începând cu luna septembrie.

  • Plata trimestrială: 3 rate trimestriale, astfel: (1) prima rată la data de înscriere în primul an școlar sau la data de reînscriere a copilului, (2) a 2-a rată până la 5 decembrie, și (3) a 3-a rată până la 5 martie.

  • Plata anuală: la data de înscriere în primul an școlar sau la data de reînscriere a copilului.