Echipa Managerială

Carmina Ciuche

Carmina Ciuche

Fondator

A urmat cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. După absolvire a urmat programul masteral la aceeași universitate cu specializare în urbanism și antropologia spațiului urban. A urmat specializări în Israel, la Galilee College din Haifa, și în Olanda, la Erasmus University din Rotterdam. A activat atât ca arhitect în propriul studio de arhitectură, cât și în trei ministere care au avut ca domeniu de activitate planificarea urbană și teritorială.

Din 2012 a dezvoltat cel mai important proiect al său, pe lângă cele profesionale, Zeppelin Schule. Pasul de la vis la realitate a fost unul foarte scurt, astfel că, în mai puțin de trei luni, pe strada Icoanei la nr. 17 A, în casa pictorului Arthur Verona, a aterizat zeppelinul-școală. Motivația acestui demers a fost credința că educația încă înseamnă ceva, fundamental. Iar aceasta se poate realiza și în afara sistemului, pe alte premise, cu o curiculă și activități care să construiască oameni care gândesc creativ, comunică eficient, care sunt flexibili și se adaptează repede oricărei situații plecând de principiul enunțat de Sir Ken Robinson în prefața cărții sale, O lume ieșită din minți: ’’Nu vom reuși să navigăm prin mediul complex al viitorului dacă o să privim mereu într-o oglindă retrovizoare. Ar fi o nebunie să facem așa ceva”.

Adriana Niculae

Adriana Niculae

Director educational

Este absolventă a Școlii Normale, specializarea învățător- educator și a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, unde a studiat limba și literatura română și franceză. Are un masterat în didactici ale disciplinelor filologice, obținut la aceeași instituție. Alte cursuri și specializări: Management de proiect (Educația 2000+ Consulting), Formare de formatori (Human Invest), Leadership situațional, Managementul schimbării, Tipping Point (Ken Blanchard Companies prin Human Invest).

A lucrat timp de 8 ani în școală, întâi ca învățător, apoi ca profesor de limba și literatura română, obținându-și gradul didactic II. Cei 8 ani petrecuți la catedră i-au întărit convingerea că fiecare copil are un potențial ce trebuie mai întâi descoperit, iar apoi valorificat, pentru a deveni un adult responsabil, autonom, motivat.

Timp de 10 ani a lucrat în sectorul ONG, fiind implicată în proiecte educaționale ce au avut impact atât la firul ierbii, cât și la nivel de politici educaționale. Consideră că fiecare profesor trebuie să fie un model pentru elevii săi și un agent de schimbare în educație.

Echipă Grădiniță

Doamna IA Aurelia Roşu

Doamna IA Aurelia Roşu

Îndrumător gradiniță

Doamna Ia este cea care îi îndrumă, ajută şi îngrijeşte cu căldură pe copiii grădiniței noastre. Zilnic, alături de echipa grădiniței Zeppelin, Doamna asistentă Gabriela Statie îi întâmpină pe copii cu un zâmbet.

 Le mulțumim colegilor noștri care, în diferite perioade, au fost alături de noi și de copiii noștri la Schule sau la Kindergarten: Bettina Weber, Josefina Naumann, MarioLechlbach, Bastian Nachtmann, Mihaela Nețoiu, Andreea Botezan, Iohan Ștefănescu, Mihaela Man.

Echipă învățământ primar

Liviu Dalateanu

Liviu Dalateanu

Profesor

Învățător clasa pregătitoare și coordonatorul clubului de germană

De la vârsta de 5 ani, Liviu a locuit în Germania, unde și-a făcut studiile începând cu ciclul primar. Este vorbitor nativ al limbii germane. A obținut în 2004 bacalaureatul Gymnasium Ernestinum Gotha, iar apoi a absolvit Facultatea de Filosofie și Academia de Arte Vizuale din Leipzig.

Experiența sa pedagogică a început cu ateliere și workshopuri derulate pentru copii germani. A lucrat în afara țării, la Documenta 13 – Kassel, una dintre cele mai importante bienale de artă contemporană. Întors în țară, a organizat atelierele de limbă germană în cadrul Zeppelin Schule, 

Învățător clasa I-a

Tatiana Petrica Fuller

Profesor invatator cu o experienta de 21 de ani si gradul didactic I, autor de manuale pentru predarea limbii germane in colaborare cu editura Klett. Metodist pentru predarea limbii germane.

Claudia Dobre

Claudia Dobre

Învățător

Învățător clasa I-a

Claudia Dobre a absolvit Facultatea de Psihologie în România. Timp de 2 ani a studiat limba germană la Universitatea Dortmund – Limbi și Literaturi Străine. În prezent, este masterand la Universitatea din București, Facultatea de Științele Educației – Pedagogii alternative și arta teatrală în educație. A locuit în Germania timp de 8 ani, unde a avut ocazia să își perfecționeze competenețele lingvistice și cele pedagogice. După ce a revenit în țară, a fost profesor și educator în diferite instituții de educație formală. S-a alăturat echipei Zeppelin Schule în anul 2017, ca învățătoare.

Alexandra Vârlan

Alexandra Vârlan

Profesor de limba germană și engleză

Alexandra este profesor titular de limba germană și engleză al școlii și a obținut gradul didactic definitiv. A studiat Germanistik La Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi Imaginea în Artă şi Media la Universitatea de Litere din Bucureşti. Limba engleză a făcut parte, alături de germană, din curricula obligatorie a specializării de mai sus şi este o mai veche pasiune a ei.

A lucrat că Assistent Deutsche Sprache la Deutsche Schule Bukarest, unde a intrat în contact cu grupe de copii între 3-14 ani, vorbitori nativi de limba germană sau bilingvi.

Este membră şi susţinătoare a proiectului global Food Revolution/Food Education for Schools and Kindergarten, iniţiat de Jamie Oliver şi lucrează la implementarea sa în peisajul educaţional local. Alexandra este în prezent profesor de limba engleză și culinar în limba engleză la ciclul primar și gimnazial și de limba germană la ciclul gimnazial.

Silviu Anghel

Silviu Anghel

Profesor de istorie, geografie

Pasionat de istorie și arheologie greacă și romană, Silviu Anghel a absolvit Facultatea de Istorie din București. A obținut apoi diplome de master și doctorat în istorie veche la Columbia University din New York, specializat în istoria antichități târzii. Studiile doctorale, ce au fost punctate de perioade de călătorii de studii în Grecia, Italia, Turcia și Egipt, s-au finalizat printr-o lucrare de doctorat despre statui îngropate intenționat în Imperiul Roman. Recent s-a dedicat și cartografiei istorice, în cadrul Muzeului Hărților din București. În prezent lucrează la un volum despre cartografia etnografică a Conferinței de Pace de la Paris din 1919.

Mariana Creci

Mariana Creci

Profesor de Limba Română

Este profesor de limba franceză și română, cu gradul didactic I și cu mulți ani de experiență la catedră. Iubește să lucreze cu copiii, să îi determine să aibă pasiune pentru literatură, să vadă frumosul din literatură, să înțeleagă și să îi sensibilizeze în fața oricărui act artistic. Consideră că o oră de limbă română nu presupune numai un anumit număr de cunoștințe, ci și o legătură și deschidere sufletească. Coordonează clubul de teatru din școală.

Mirel Marius Neagu

Profesor de chimie și biologie

Corina Dobrescu

Corina Dobrescu

Profesor de fizică și astronomie

Laura Vătășelu

Profesor de matematică

Afterschool

Valeria Anghelache

Valeria Anghelache

Coordonator Programe Afterschool

A urmat cursurile Universității Naționale de Artă București, în cadrul Facultății de Arte Plastice, specializarea grafică de șevalet și tehnici tradiționale de gravură. Cu un master în Campanii de Comunicare în Relații Publice și Publicitate, în cadrul Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării; tema dizertației fiind: Metamorfozarea actului de comunicare prin vizual, senzorial și sonor, Valeria face ce face și tot înspre artă se îndreaptă.

Nelipsitele expoziții și proiecte artistice s-au împletit cu diverse îndeletniciri: începând ca redactor în Televiziunea Română, Redacția Istorie/Religie, fotograf pentru Teatrul Țăndărică, în cadrul stagiunii de vară a anului 2014, povestitor al celor două ediții de expoziții interactive pentru copii (Misterele Egiptului Antic și Misterele Greciei Antice) inițiate și susținute de către History Hackers, iar acum… Zeppelin.